CE VIN BEI ÎN FUNCȚIE DE CE MĂNÂNCI

Ultima actualizare in 16 noiembrie, 2020 la 05:23 pm

Timp de citit: 4 minute

Nu o dată în viață ți-ai pus întrebarea „ce fel de vin ar trebui să beau”, suntem siguri. Tocmai de aceea am ales să vorbim puțin despre food-pairing sau în traducere liberă potrivirea culinară a vinurilor.

Pornind de la principiile de bază vei afla ce vinuri trebuie să eviți să combini cu anumite preparate și care sunt vinurile care accentuează gustul delicios al preparatelor pe care alegi să le consumi.

DE EVITAT:

Trebuie să știi că următoarele produse alimentare dăunează gustului vinului: condimentele, usturoiul, oțetul, fructe crude.

Ar trebui să eviți în primul rând să combini preparatele din carne roșie cu vinurile albe sau vinurile dulcegi. În aceeași categorie se regăsește și combinarea preparatelor din pește, a legumelor crude și a brânzei de capră cu vinuri roșii seci. Partea bună? Dacă ești iubitor absolut al vinurilor roșii, poți încerca să combini preparatele de mai sus cu un Gamay sau un Pinot fructat, nu vei fi dezamăgit!

Evită să combini deserturile, Foie Gras și orice fel de brânză maturată cu vin Loire Cabernet, vin rose sau vinuri cu o aciditate mai ridicată.

CUM TREBUIE SĂ ALEGI VINUL ÎN FUNCȚIE DE MÂNCARE   

Dacă știi să-l combini cu mâncărurile potrivite, vinul poate înteți gustul atât de plăcut al mâncărurilor savurate. Astfel, aproape orice tip de mâncare poate fi asociat unui tip de vin care să-l completeze perfect, dar trebuie totuși să ții cont și de ideea că fiecare om are gustul său, iar cele mai ciudate combinații pentru unii, pot fi adevărate delicatese pentru alții.

De exemplu, majoritatea oamenilor iubesc preparatele din brânza sau preparate din carne albă, așa că, trebuie să știi că majoritatea brânzeturilor merg combinate cu Chardonnay, excepție făcând preparatele din brânză de capră care se potrivesc mai bine cu Sauvignon Blanc sau Muscadet.

Cateva dintre principiile de bază ale servirii vinului:

Există o vorbă în lumea iubitorilor de vin: „O masă simplă, lasă loc vinului să strălucească”. Cu cât ai o masă nu foarte aglomerată din punct de vedere al ingredientelor, cu atât îți vei permite să folosești mai multe tipuri de vin care să o completeze. În extrema cealaltă a acestei zicale stau vinurile vechi care sunt mult mai delicate atunci când vine vorba de cum ar trebui consumate. Preparatele cu care vrei să potrivești aceste vinuri trebuie să fie „discrete” din punct de vedere al ingredientelor folosite.

Teoria spune că preparatele cu o dulceață ușor simțită sau cele cu o ușoară amărăciune simțită, sunt cele care accentuează aciditatea și taninurile unui vin. Astfel că ar trebui să eviți combinarea unui vin tare cu preparate ca cele menționate mai sus.

Un alt principiu spune că, cu cât dish­-ul pe care-l servești este mai sărat sau bogat în aciditate, cu atât mai dulce va fi vinul pe care îl vei bea. Ok. Acum că am vorbit despre câteva dintre principiile combinării vinului cu diversele preparate, haide să trecem la lucruri ceva mai detaliate, în funcție de fiecare sortiment de vin în parte.

Pinot Noir: acest vin este foarte bun pentru a fi combinat cu preparate ce au în rețetă ingrediente precum ciuperci sau trufe, preparate în general ușoare, așa-numite și preparate cu cu arome pământii (fiind vorba de mâncăruri cu multe legume în compoziție).

Chardonnay: vinul perfect pentru preparate din pește, fructe de mare și în special somon. În general, acest vin se combină foarte bine cu preparetele din pește ceva mai gras sau bogate în sos.

Carbenet Sauvignon: vinul care strigă puternic: CARNE ROȘIE! Se potivește extrem de bine cu preparatele din carne roșie, în special fripturi sau costițe de miel. Taninurile puternice ale acestui tip de vin reușesc să reîmprospăteze palatul după fiecare bucățică de mâncare savurată.

Sauvignon Blanc: îți recomandăm să-l servești alături de preparate cu dressing-uri ceva mai îndrăznețe, ușor mai acidulate, cele ce au în compoziție fie ceapă, fie fructe din categoria citricelor. Încearcă-l alături de scoici și nu vei fi dezamăgit.

Dry Rose: unele brânzeturi merg bine cu vinul alb, altele cu vinul roșu, dar aproape toate se potrivesc alături de un vin rose dry, deoarece acesta combina atât stilul vinului roșu, cât și pe cel al vinului alb. Are ceva din aciditatea vinului alb și totodată păstrează caracterul fructat al vinului roșu. Ce-ți poți dori mai mult?

Pinot Grigio: îi poți face cunoștință cu orice dish ușor pe bază de pește. Se vor potrivi perfect, datorită caracterului său delicat și a gustului ce te cucerește cu lejeritate.

Malbec: vinul care rezistă cu grație în fața unor preparate bogate în sos barbeque, precum copănelele unse și apoi rostogolite prin susan. Sosul barbeque sau orice sos, mai mult sau mai puțin picant, va fi perechea perfectă pentru orice pahar de vin Malbec.

Moscato d’Asti: vinul care iubește orice desert pe bază pe fructe. Acest tip de vin scoate în evidență perfect gustul fructelor, astfel încât te vei bucura de întreaga lor aromă la cel mai înalt nivel.

Syrah: un alt vin care vine perfect în combinație cu preparatele picante. Așa că, dacă ți-e poftă de un burger suculent și picant, poți conta oricând pe un vin Syrah. Cu siguranță te va ajuta în obținerea celui mai bun gust.

În final, orice vin ai alege să bei alături de orice tip de mâncare ce-ți place, noi îți urăm un singur lucru: Poftă bună și Have a nice drink!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *