ISTORIA BITBURGER – TRADIȚIE DIN 1817

Ultima actualizare in 31 ianuarie, 2022 la 04:18 pm

Timp de citit: 2 minute

Bitburger, unul dintre cele mai cunoscute branduri germane de bere din lume, are în spate o istorie ce a început în 1817, cu o familie de germani tradiționali care au apreciat întotdeauna berea de calitate și au decis să o și producă. Astazi, Bitburger încă se bucură de atenția consumatorilor.

Toată povestea a început în 1817, la dorința lui Johann Peter Wallenborn, dar adevărata mișcare importantă în parcursul fabricii Bitburger a venit abia în 1839  când, urmașul lui, Theobald Simon a implementat activitatea de comandă prin poștă – numărul clienților crescând considerabil. Sloganul companiei este “Bitte ein Bit“. În traducere directă acesta înseamnă „Vă rog, un pic” sau „Un pic, vă rog”.

În anii 1970, a fost introdus un al doilea slogan, „Abends Bit, morgens fit” (“Puțin seara, ca să fii în formă dimineața”), ceea ce înseamnă că, consumul acestei beri nu ar conduce la starea de mahmureală. În prezent, Bitburger Pilsner este o bere blondă cu o concentrație a alcoolului de 4.8%, cu vânzări anuale de 1.2 milioane de hectolitri. Popularitatea lui Bitburger se extinde dincolo de zona locală Bitburg. Deși germanii preferă în general fabricile de bere locale, este o bere populară în toată Germania de Vest și în numeroase țări din întreaga lume.

Bitburger Pilsner are o culoare galben- pai, este extrem de fin, oferind un gust ușor și spumă puternică, de durată, cu bule extra-fine. Toate acestea se combină perfect pentru a oferi un moment de plăcere pură. Timp de două secole Bitburger a preparat berea folosind doar cele mai bune ingrediente și respectând legile renumite privind puritatea berii germane. Nu este de mirare că gustul proaspăt al Bitburger Premium Pils este berea favorită printre fanii berii din toată lumea și cea mai turnată bere din Germania! Aceasta bere prezintă note pure, delicate de miere, ajutate de savoarea plantelor aromatice de munte.

Chiar dacă în iulie, 1944, în timpul celui de-al doilea Război Mondial primele bombe au căzut în Bitburg și până în 26 decembrie întregul oraș devenise ruine, iar fabrica Bitburger era aproape distrusă în totalitate, Theobald, Hanns and Bert Simon au reconstruit-o în totalitate în anul următor.

Încă de atunci, gustul Bitburger care a rezistat pe perioada celor două Războaie Mondiale, se păstrează până în prezent, cu aceeași aromă inconfundabilă ce l-a consacrat. Iar sloganul ce te îndeamnă să guști numai puțin din această bere, conturează foarte bine încrederea pe care o au producătorii în produsul lor, știind că va urma să vrei încă o bere după ce ai gustat-o pe prima.

Așa că, indiferent dacă alegi să o consumi la o petrecere la care vrei să te distrezi sau doar vrei să te bucuri de o bere bună după masă, poți opta pentru Bitburger fără teamă, căci această nemțoaică blondă nu te va dezamăgi!

Have a nice drink!

EPOZIT BITBURGER 1938

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *