ISTORIA WHISKY-ULUI

Ultima actualizare in 19 august, 2020 la 12:01 pm

Timp de citit: 4 minute

Pentru a vorbi despre istoria whisky-ului, trebuie să vorbim mai întâi despre procesul care duce la crearea acestei băutură atât de îndrăgită pe întreg globul: distilarea. Distilarea a fost descoperită de egipteni și chinezi, iar în vremea aceea era folosită doar pentru fabricarea parfumurilor urmând ca, ceva mai târziu, aproximativ secolul XI, distilarea vinului să ducă la producerea brandy-ului.

În secolul XII, în Irlanda, a fost distilată pentru prima dată o băutură – o formă de whisky, iar întreg procesul se crede a fi prezentat mai târziu scoțienilor de către călugării irlandezi. Legenda whisky-ului spune că un gigant a sărit în Scoția purtând un butoi de whisky în spate și așa a ajuns băutura pe tărâm scoțian. La început purta numele de aqua vitae, tradusă în galeză ca „uisge beatha”.

PRIMA APARIȚIE

Totuși, prima apariție a whisky-ului în izvoare istorice exacte datează din anul 1494 când regele James al IV-lea i-a comandat „eight bolls of malt” lui Friar John Cor, producător de aquavitae din vremea respectivă. Odată cu trecerea timpului, mulți călugări au început să dobândească aptitudini de buni distileri în producerea whisky-ului, deoarece se credea că această băutură are calități medicinale.

Deși la început călugării erau cei mai intrigați de producerea acestei băuturi, după ceva timp și fermierii au început să fie interesați de whisky – având în vedere că în final cerealele ce stau la baza băuturii erau cultivate chiar de ei. La vremea respectivă, depozitarea cerealelor peste anotimpurile reci reprezenta o oarecare problemă, fiind destul de dificil să păstrezi calitățile cerealelor pentru o perioadă îndelungată și în condiții nu foarte bune.

Astfel, fermierii alegeau să folosească surplusul de cereale în crearea whisky-ului. Până în secolul al XVI-lea deja folosirea cerealelor pentru producerea de whisky devenise o practică extrem de întâlnită în rândul fermierilor din Scoția și Irlanda. Tot în secolul XVI a fost pentru prima dată când autoritățile au intervenit în producția de whisky. În 1505, actualului Colegiu Regal al Fizicienilor i-a fost garantat monopolul pentru producția de aqua vitae în ceea ce privește folosirea acesteia în scopuri medicinale.

POPULARIZAREA WHISKY-ULUI

Odată cu popularizarea whisky-ului au apărut și taxele pentru această băutură, în 1644, urmând ca distilerii licențiați să își facă intrarea pe piață abia la finalul secolului XVII. Una dintre cele mai importante distilerii de la acea vreme a fost fondată de Duncan Forbes of Culloden, în 1670. Această distilerie a fost distrusă într-un incendiu în timpul unei revolte din 1689, dar în anul următor, ca drept răsplată a loialității lui Forbes față de casa regală, acestuia i-a fost oferit privilegiul de a distila whisky fără a plăti taxe în statul Ferintosh.

REGIUNILE WHISKY-ULUI

Asociația Whisky-ului Scotch este una dintre asociațiile oficiale ale industriei de whisky și împarte distileriile de whisky în funcție de regiunile din care fac parte (Highlands, Speyside, Lowlands, Campbeltown și Islay).

Această diferențiere a whisky-ului în funcție de regiunea în care a fost produs nu mai este atât de ușor de determinat în zilele de astăzi din cauza numeroaselor distilerii care se deschid acum în fiecare regiune.

Bineînțeles, odată cu creșterea numărului de distilerii deschise în fiecare regiune, au apărut și diferite moduri în care producătorii creează whisky-ul. De excemplu, în zilele noastre, foarte mulți distileri își iau orzul direct malțat mai degrabă, decât să îl malțeze singuri, prin metoda tradițională.

Îmbătrânirea butoiului în care urmează a fi depozitată băutura joacă, de asemenea, un rol foarte important în determinarea aromei whisky-ului, tocmai de aceea foarte mulți producători folosesc butoaie din lemn de cireș.

COMMERCIAL MALTING

Acest proces la care aderă din ce în ce mai multe distilerii presupune malțarea orzului pentru a fi gata de cumpărat atunci când distilerii preferă să renunțe la procesul tradițional. Această tehnică include specificarea cantității de turbă care se vrea a fi folosită în procesul de uscare, deoarece turba poate fi folosită în cantitate mică, pentru a se obține un whisky cu o ușoară aromă de turbă (1-5ppm), cantitate medie (5-15+ ppm) și cantitate mare (15-50+ ppm).

Exemple de whisky-uri care folosesc o cantitate mare de turbă sunt Ardbeg Supernova, Bruichlladich Octomore, acestea folosesc o cantitate de aproximativ 100ppm.

MATURAREA WHISKY-ULUI

Procesul de maturare a whisky-ului în butoaie de stejar este relativ nou, acesta fiind introdus la scară largă abia la jumătatea secolului XIX. Înainte de această practică, toate whisky-urile erau vândute imediat ce procesul de distilare era încheiat și aveau o concentrație a alcoolului de 60-75%. Și, deși această practică a maturării nu era foarte răspândită, era cunoscut faptul că dacă depozitezi whisky-ul în butoaie ce au fost folosite anterior pentru depozitarea vinurilor dulci, whisky-ul devine mai fin și mult mai aromat.

Alegerea butoiului în care urmează a fi maturat whisky-ul poate avea o influență foarte mare asupra rezultatului aromei acestuia. Aceste butoaie pot fi butoaie ce au fost folosite înainte pentru a depozita bourbon, vin sau sunt butoaie din lemn de cireș. Dacă sunt folosite butoaie de stejar, acestea reușesc să elimine puțin din agresivitatea caracterului băuturii și să-i adauge o aromă mult mai plăcută. Această alegere a butoaielor pentru whisky s-a dezvoltat într-o adevărată artă pentru distileriile precum distileria Macallan, care îmbătrânește o bună parte din whisky-urile sale în butoaie de stejar spaniol.

În 1915, maturarea whisky-urilor a devenit lege în Regatul Unit, astfel încât toate whisky-urile trebuie maturate în butoaie de stejar pentru cel puțin trei ani înainte de a putea fi numit cu adevărat whisky.

De asemenea, începând cu 2009, legislația Regatului Unit a cerut ca scotch-ul să fie 100% produs, maturat și îmbuteliat în Scoția pentru a putea fi numit „scotch”.