Ultima actualizare in 19 august, 2020 la 11:43 am
Timp de citit: 5 minute
Berea este una dintre cele mai consumate băuturi din lume. Cu o istorie ce datează încă din vremea Mesopotamiei Antice, reușește să se păstreze în cele mai bune locuri din topul alegerii consumatorilor. Totuși, trebuie să știm că berile sunt fie lager, fie ale, și acest lucru este determinat de tipul de drojdie folosit în timpul procesului de fermentație.
Berea lager este făcută cu drojdie care fermentează în partea de jos (de fermentație joasă) a amestecului de bere, iar berea ale este făcută cu drojdie care fermentează în partea de sus (de fermentație înaltă). Există, de asemenea, drojdii care fermentează spontan, în urma cărora se obține o bere ale acră sau cu un gust ceva mai ieșit din comun.
Odată ce v-ați dat seama dacă berea pe care o consumați este lager sau ale, există o diferențiere suplimentară determinată de aroma, culoarea aroma berii. Acestea determină în ce fel de stil de bere se încadrează băutura ta. Fiecare stil de bere are caracteristici distincte obținute prin diverse tehnici.
De exemplu, un lager american și un helles german (bere pale lager tradițional germană) aparțin aceleași „familii” de bere, „pale lager și pilsners”. Ele sunt două soiuri diferite de bere, și chiar dacă par similare, ele sunt extrem de diferite. Gândiți-vă la aceste beri ca și cum v-ați gândi la doi frați: au asemănări clare, dar, în cele din urmă, fiecare este diferit și fizic, dar și din punct de vedere al personalității.
LAGER
În general, berea lager se produce la temperaturi cuprinse între 3-13 grade în prima săptămână, mai apoi urmând procesul de scădere a temperaturii la 0-2 grade. Ca o altă ramificație a acestui tip de bere vin berile extra lager, special și pilsner. Lager-ul este o bere blondă cu o concentrație a alcoolului de aproximativ 4-5%, foarte ușor de consumat și cu spumă puțină comparativ cu alte tipuri. Cunoscută ca fiind o bere ușoară, nu foarte amară, te poate surprinde dacă alegi să optezi pentru un extra lager, care are o aromă ceva mai tare.
Totuși, din categoria lager, pilsner rămâne preferata consumatorilor, atingând la nivel global două treimi din producția de bere. Pentru producerea de bere lager procesul presupune ca drojdia folosită să fie mai fragilă decât cea folosită pentru producerea de ale, iar aceasta ajunge să se odihnească pe fundul vasului în care este ținut lichidul în timpul fermentației. Trebuie să fermenteze mai lent și la temperaturi mai scăzute decât drojdia care este folosită în producția de ale, având totodată o toleranță mai mică la alcool.
BERE BRUNĂ
Din această categorie fac parte cunoscutele tipuri bock și black, cu o tărie mai mare decât celebrul Pilsner. Sunt brune și ating o concetrație a alcoolului de până la 5-6%. Au o spumă densă combinată cu o aromă puternică amăruie, iar consumul ei se recomandă a fi făcut la temperaturi mai ridicate (8 grade Celsius), comparativ cu pilsnerul.
Stout
De obicei, acest tip de bere este considerat una dintre cele mai renumite beri brune, deși nu este neapărat atât de brună în culoare, aceste beri erau extrem de populare pe parcursul perioadei de după secolul al XVI-lea. Bere stout este făcută din malț care a fost prăjit mai mult. Există, de asemenea, mai multe tipuri diferite de stouts, variind de la cel mai brun (Stout irlandez) la stouts mai puțin brune. Se diferențiază ușor prin concentrația de alcool ridicată, ce poate atinge chiar și 12%.
Tipuri de Stout:
- American Stout – prezintă arome diverse de malț care se combină pentru a crea o aromă puternică de ciocolată și bomboane de cafea, dar fără să păstreze amărăciunea caracteristică a hameiului. (alcool: 5.7-8.9%, temperatură de servire: 7 grade Celsius).
- American Imperial Stout – beri puternice negre, cu o aromă puternică de malț și concentrație a alcoolului cuprinsă între 7.0-12.0%. Se recomandă a fi servit la o temperatură de 7 grade, alături de preparate din branză maturată și pui.
- Oatmeal Stout – după cum sugerează și numele acesteia, această bere conține și fulgi de ovaz în amestecul lor de malț. Acest lucru adaugă o notă blândă berii și dulceață în aromă. Concentrație alcool: 3.8-6.0%, temperatura de servire: 10 grade Celsius. Potrivire culinară: carne, crustacee, ciocolată, brânză Camembert.
- Milk Stout – zahărul de lactoză folosit la crearea acestui tip de bere adaugă o aromă dulce de caramel sau ciocolată băuturii. Concentrație alcool: 4.0-7.0%. Temperatură de servire: 10 grade Celsius. Potrivire culinară: preparate din bucătăria mexicană, carne de vită, ciocolată, înghețată și brânză cheddar sau de capră.
- Irish Dry Stout – bere neagră cu o amărăciune obținută cu ajutorul orzului prăjit. Concentrație alcool: 3.8-5.0%. Temperatură de servire: 7 grade Celsius. Potrivire culinară: mâncăruri grele cum ar fi carnea de vită, grătar și burgeri.
BERE NEFILTRATĂ
Filtrarea berii poate fi efectuată prin diverse metode, în funcție de stilul de bere. De exemplu, berea poate fi filtrată prin trecerea diverse substanțe sub formă de pulbere, în scopul de a filtra toate particulele de bere. Totuși, berile nefiltrate au fost considerate incorect ca fiind „murdare” sau neterminate o perioadă lungă în trecut. Crystal clear pilsners și lagers au câștigat concursul de frumusețe în primele zile ale producției de bere, deoarece imaginea frapantă a unui galben galben, câștigase notorietate în rândul oamenilor.
Singura diferență pe care o avem între berile filtrate și cele nefiltrate este eliminarea drojdiei din bere în procesul de filtrare. Bineînțeles, foarte mulți oameni preferă berea filtrată, fiind considerată clară și mai ușor de consumat, dar berea nefiltrată, tocmai datorită lipsei procesului de filtrare, reușește să păstreze odată cu drojdia și diverse vitamine și o aromă mult mai intensă.
BERE ALBĂ
Weizenbier sau Weißbier, această bere a apărut în Germania fiind obținută din grâu. În general vine cu o concentrație a alcoolului de 5-6% și se face ușor recunoscută printre celelate beri având un gust mai slab din punct de vedere al amărăciunii și un conținut mai ridicat de dioxid de carbon. Weizen, în traducere liberă înseamnă „grâu”, iar pentru produsele germane, o vei regăsi foarte des sub denumirea Weißbier (bere albă).
BERE NEPASTEURIZATĂ
Ce este berea nepasteurizată și cum se obține această. Este una dintre întrebările care apar frecvent pe buzele românilor în ultima perioadă. Diferența dintre o bere pasteurizată și una nepasteurizată constă în procesul în care băutura este sau nu tratată termic.
Și anume, o bere pasteurizată este tratată termic, la 60-70 grade Celsius, iar prin acest proces se elimină microorganismele prezente. Totodată, acest proces de pasteurizare o ajută să nu mai fermenteze și să își poată țină calitatea mai mult timp – nu se alterează foarte ușor. Berea nepasteurizată implică absența procesului de încălzire, aceasta fiind filtrată la rece lucru care îi modifică nu doar gustul, ci și termenul de valabilitate. Berea nepasteurizată poate fi consumată între 12 săptămâni și șase luni.
INDIAN PALE ALE
Termenul „pale ale” se referă la berea ale produsă doar din pale malț, iar acest Indian Pale Ale a apărut în Anglia, în jurul anului 1800. Acest tip de bere fost răspunsul la problema furnizării berii pentru Imperiul Britanic în est. Deoarece clima era prea fierbinte pentru a fi preparată în India, era nevoie de o bere care să poată supraviețui intacte unei călătorii de șase luni din Marea Britanie. În anii 1780, un berar din Londra, numit Hodgson, a avut o idee, trimițând o bere puternică, bogată, care în mod normal ar fi trebuit îmbătrânită ca vinul ca să poată fi consumată. Berea nu numai că a supraviețuit călătoriei, dar s-a constatat că s-a îmbunătățit semnificabil. Acesta a fost prototipul IPA; berea a devenit treptat din ce în ce mai „pale” și mai răcoritoare pentru a se potrivi climatului indian.
Berea lui Hodgson a fost imitată și de alți berari, chiar mai populari decât el, cum ar fi Bass. Această băutură a evoluat în ceva mai slab, pentru piața internă. Odată cu venirea refrigerării, IPA propriu-zis a început să moară.
