Mică istorie a whisky-ului japonez

Ultima actualizare in 19 august, 2020 la 01:36 pm

Timp de citit: 5 minute

Pentru mulți oameni, whisky-ul japonez poate părea ceva nou din varii motive, unul dintre acestea fiind chiar raritatea sa. Totuși, istoria whisky-ului japonez este una destul de vastă și bine înrădăcinată, începând în urmă cu aproximativ 100 de ani.

Marea majoritatea a informațiilor despre whisky-ul japonez au pătruns în marea industrie datorită celor doi mari producători japonezi, Suntory și Nikka. Ambele companii fiind extrem de selective în ceea ce privește producerea de whisky și calitatea acestuia. Punctul de start al acestei industrii este în anul 1920, dar întreaga poveste nu se rezumă doar la asta.

Din motive politice, există perioade de timp în istoria whisky-ului japonez cand acesta devine aproape „invizibil” în industrie și trebuie să sapi destul de adânc ca să afli informații interesante despre acest subiect. Totuși, informațiile există și spun o poveste unică bazată pe flexibilitate, pasiune și abilități transmise din generație în generație.

Producătorii de whisky japonez transmit modul de producere a whisky-ului din generație în generație, ceea ce a condus țara la a deveni o adevărată națiune iubitoare a acestei băuturi și la aduna fani din toate colțurile lumii.

SHINJIRO TORII ȘI MASATAKA TAKETSURU

Importanța lui Shinjiro Torii și Masataka Taketsuru în nașterea adevăratului whisky japonez este bine documentată, iar majoritatea detaliilor oferite sunt departe de a fi disputate. Odată cu trecerea timpului, povestea lor a devenit mai degrabă bi-dimensională. Personajele principale tind să arate că au apărut ca prin magie la începutul secolului XX, plini de pasiune, gata să prepare whisky în aceeași manieră în care produceau scoțienii.

Mai mult decât atât, japonezii au dus acest proces de producere a whisky-ului în extrem pornind de la procesul de selecție a ingredientelor, atât de bine structurat. Japonezii de la compania Kotobukiya au vrut sa creeze un whisky special destinat gustului japonez, stilul japonez.

Și, deși această provocare se credea a fi una imbosibil de realizat, având în vedere istoria japonezilor cu whisky-ul, au reușit să creeze un whisky „autentic” japonez care să placă publicului, nu doar din Japonia, ci din întreaga lume.

Toate eforturile privind investirea de bani și timp au fost canalizate în îmbunătățirea și perfecționarea procesului de distilare și amestecare până când compania a fost mulțumită cu produsul final pe care a putut să-l prezinte publicului în 1929. Compania Suntory Whisky Shirofuda a fost descrisă ca fiind „prima companie producătoare de whisky autentic în Japonia”. Suntory a fost atât de mulțumit de reacțiile consumatorilor încât a declarat în ziare, cu ajutorul publicității că „n-o sa mai fie nevoie de importuri”.

Cu toate acestea, se pare că whisky-ul nu s-a vândut atât de bine pe cât ar fi crezut producătorii pentru o lungă perioadă de timp, astfel încât, în 1937, când a aparut Kakubin whisky, acesta a avut mult mai mult succes. Dacă privim spre compania Nikka totuși, lucrurile stau ușor diferit. Începutul companiei îl portretizează pe fondatorul Masataka Takesuru, un tânăr ce vrea să se ocupe de business-ul familie de sake, studiind ca chimist și primind o șansă de a studia în Scoția.

Cât timp a stat în Scoția, Taketsuru a fost pur și simplu fascinat de Scotch și a decis că trebuie să învețe mai multe despre această băutură și că trebuie să o producă. S-a înscris la Universitatea Glosgow și a devenit prima persoană japoneză care învăța arta producerii whisky-ului. După terminarea cursurilor, Taketsuru a învâțat despre whisky direct din distelerii, de la oamenii care îl produceau. La scurt timp a devenit maestru distilator.

RĂDĂCINILE ANTICE ȘI INFLUENȚA VESTICĂ

Primul whisky japonez din lume nu a fost o senzație apărută peste noaspte. A fost nevoie de timp, forță investită și, mai ales, pasiune, pentru ca acest lucru să fie posibil. Japonia are o relație de lungă durată cu băuturile alcoolice, care se întinde pe secole întregi lăsate în urmă. Astfel, obiceiul japonezilor de consul alcoolului este unul destul de complex.

După reîntoarcerea lui Taketsuru în Japonia pentru a produce whisky, numeroși japonezi au început să facă același lucru, încercând să vândă pe piață, ceea ce prinde ușor-ușor mai multă priză la public: băuturile alcoolice vestice. Atât Torii, cât și Taketsuru au lucrat la rândul lor pentru companii implicate în producerea de băuturi de tip vestice.

Inițial, Taketsuru a lucrat pentru compania lui Torii, Kotobukiya, care producea la vremea respectivă vinuri dulci, ceea ce le aducea o mulțime de bani și le permitea expansiunea companiei. Totuși, Torii era determinat să găsească acel whisky care să se potrivească perfect gustului japonezilor și credea că acest lucru va fi posibil doar în momentul în care va găsi o sursă de apă proaspătă și un climat umed tot timpul.

Pe de altă parte, Taketsuru căuta un climat cât mai apropiat de cel al Scoției. Ambii căutau zona perfectă în Japonia în care să poți produce whisky. Ba mai mult de atât, Taketsuru l-a ajutat pe Torii în a deschide prima distilerie de whisky din Japonia, deși parteneriatul acestora nu a durat foarte mult.

În 1934, Taketsuru a rupt legătura cu Torii și a înființat prima sa companie, Dainippokaju, mai târziu denumită Nikka, companie ce există și astăzi și continuă să fie una dintre cele mai bune companii producăoare de whisky din lume.

FLUXUL ECONOMIC

Fluxul economic a fost un moment la care nu se aștepta nimeni din această industrie și potențial fatal pentru industriile japoneze de la  acea vreme. În 1941, Japonia a intrat în cel de-al doilea război mondial, ceea ce avut, desigur, consecințe dezastruoase. Într-un mod bizar însă, deși oamenii de rând aveau probleme mari financiare și se luptau cu sărăcia, distileriile de whisky primeau un statut militar preferențial.

În această perioadă, whisky-ul japonez avea parte de un boom economic, care îl clasa ca fiind una dintre băuturile ce au prins cel mai rapid la public într-un timp foarte scurt. Însă, ce se duce sus, trebuie să și coboare. Astfel încât, tot acest boom n-a rezistat pentru foarte mult timp. Odată cu trecerea războiului și refacerea economiei țărilor, a oamenilor ce începuseră să călătorească mai mult în afară, a femeilor ce începeau să muncească în număr din ce în ce mai mare și apariția mai multor barurui și cluburi, ascendența whisky-ului japonez a făcut cale întorasă.

Puștii care veneau din urmă nu mai erau atât de deschiși la a încerca această băutură, iar cei care aveau o pasiune pentru whisky, ajungeau să se îndrepte, de cele mai multe ori, către tradiționalul scoțian (scotch).

GAI-ATSU

În timp ce producătorii de whisky japonez au dovedit că erau pricepuți la a crea și vinde whisky, un vânzător de top folosește termenul „gai-atsu” din japoneză pentru a descrie industria. Gai-atsu înseamnă în limba japoneză „presiunea de la străini”. Conceptul ideii era nevoia Japoniei de a fi presată de străini pentru a deveni cât mai bună în producerea acestui tip de băutură.

Gai-atsu a fost unul dintre factorii decisivi în promovarea whisky-ului japonez, atât în țară, cât și internațional. Ideea japonezilor de a nu se face de râs față de străini a ajutat la obținerea celor mai bune rezultate, atât în producerea whisky-ului, cât și în comercializarea acestuia.