Tequila Mezcal Cu Vierme 0.7l

Totul despre tequila

Ultima actualizare in 26 august, 2020 la 04:35 pm

Timp de citit: 6 minute
tequila

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/hos80gyHotA

Tequila este băutura tradițională a mexicanilor, așa cum a francezilor este vinul, iar a noastră este pălinca. Aceasta are o istorie îndelungată și interesantă, fiind făcută din agavă albastră, un fruct care se coace chiar și în zece ani. Astăzi, vom aduce mai aproape de tine această băutură alcoolică spunându-ți povestea ei, modul de fabricare, dar și  ce cocktailuri poți pregăti cu ea.

Istoria tequilei

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/h2-H_7FPbnw

Tequila este fabricată în Mexic din căpățâni de agavă albastră, pe care mexicanii le numesc pinas. Pe timpul aztecilor și a mayașilor, agava albastră era venerată pentru că aceasta o simboliza pe zeița Mayahuel, zeiță a fertilității, fiind considerată și mama zeilor.

Vinul de mezcal este considerat ca fiind strămoșul tequilei. Don Pedro Sánchez de Tagle, marchis de Altamira și Caballero al ordinului de Calatrava, a deschis în anul 1600 prima fabrică de vin de mezcal la Hacienda Cuisillos.

Tequila a fost produsă pentru prima dată în secolul al XVI-lea, iar producția la nivel industrial a început cu două secole mai târziu. Primul producător oficial al tequilei a fost Jose Cuervo. În anul 1758, aceasta a obținut aprobarea de a cultiva plantele și de a fabrica băutura de la regele Spaniei.

Odată cu revoluția mexicană, tequila a început să devină din ce în ce mai cunoscută, acest lucru întâmplându-se la începutul secolului al XX-lea. Mai mult decât atât, în perioada prohibiției americane, băutura a cunoscut o răspândire largă și rapidă pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Așadar, tequila este o băutură veche, reprezentativă Mexicului, dar consumată la nivel internațional. Hai să descoperim împreună procesul de preparare a acestei băuturi originale.

Cum se prepară tequila?

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Tequila_barrels.jpg

Tequila este produsă în regiune Jalisco, din recoltarea tulpinii de agavă albastră care crește pe acest canton și poartă denumirea de piñas . Perioada de care are nevoie planta pentru a ajunge la maturitate este cuprinsă între opt și zece ani. În acest timp tulpina acumulează un conținut de zahăr de minim 24%. După ce este culeasă, agava albastră se rumenește în cuptoarele distileriilor și se lasă la fermentat pentru a transforma zahărul în alcool.

O altă metodă folosită pentru a obține tequila presupune zdrobirea tulpinilor și extragerea sucului care este amestecat cu apă și lăsat la fermentat. În momentul în care sucul fermentat are o tărie alcoolică cuprinsă între 4 și 7%, aceasta se va distila de două sau trei ori. Astfel, alcoolul ajunge să aibe o tărie alcoolică cuprinsă între 55 și 60%. Băutura se păstrează cel mai bine în butoaie de stejar.

Gustul tequilei depinde mult și de alți factori, precum compoziția și umiditatea solului pe care este cultivată agava albastră, metoda de prelucrare a acesteia, apa folosită în amestec și timpul de îmbătrânire. Cu toate acestea fiecare producător are propriile secrete, iar cel mai important aspect este reprezentat de cantitatea de agavă albastră folosită.

Legile mexicane reglementează strict producția de tequila, astfel încât această băutură nu poate fi produsă oriunde. În funcție de anumite criterii, tequila se clasifică în mai multe tipuri. Citește în continuare pentru a le afla.

Tipuri de tequila

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/PMgyoWvAfLg

Tipurile de tequila se deosebesc în funcție de perioada în care a fost învechită, dar și în funcție de modul de păstrare. Odată cu trecerea timpului, tequila dobândește o tărie mai mare și o culoare mai accentuată. Principalele tipuri de tequila sunt:

Tequila blanco sau tequila silver

Ambele tipuri de tequila au un gust pur de agave și un procent ridicat de alcool. De asemenea, acestea nu sunt depozitate în butoaie de stejar, ci din distilerie trec direct în sticle pentru vânzare. Această băutură alcoolică este transparentă și se folosește adesea în prepararea cocktailurilor.

Cele mai cunoscute mărci de tequila blanco sunt:

Tequila gold sau tequila oro

Tequila gold, cunoscută și sub denumirea de tequila oro, este o variantă a tequilei blanco îmbogățită cu caramel sau colorant alimentar pentru a părea cât mai veche.

Cele mai cunoscute mărci de tequila gold sunt:

Tequila Reposado

Acest tip de tequila are un gust plăcut și o culoare pală. Se păstrează între două luni și un an în butoaie de stejar.

Cele mai cunoscute mărci de tequila Reposado sunt:

  • Sierra
  • El Último Agave Reposado
  • Don Julio Reposado

Tequila Anejo

Tequila Anejo este tipul de băutură cu cele mai înalte standarde de calitate și se păstrează la învechit în butoaie mari de stejar minim un an. Lemnul de stejar oferă lichidului o culoare arămie și o aromă inedită.

Cele mai cunoscute mărci de tequila Anejo sunt:

Cum se consumă tequila?

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/I3HUMeb7whw

Pentru a simți adevărata aromă, tequila trebuie să aibă temperatura camerei.  Adevărații pasionați ai acestei băuturi alcoolice nu o consumă ca shot, ci o savurează cu lime și sare. Chiar și așa, cel mai popular mod de a consuma tequila este sub forma unui shot energizant, alături de sare și lime. Sarea se consumă prima, iar lime-ul imediat după ce ai băut shotul.

Paharul special pentru tequila se numește caballito, în traducere căluț. Acesta are un aspect subțire, fără picior și are capacitatea maximă de 50 de mililitri.

Pe lângă shoturi, tequila este ingredientul principal din multe cocktailuri celebre și delicioase. Cele mai preparate cocktailuri cu tequila sunt:

Cocktail Margarita

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/khCoUo_5ATc

Margarita este cel mai popular cocktail care are la bază tequila, fiind prezent în meniul tuturor barurilor din lume. Povestea acestui cocktail spune că barmanul șef Santos Cruz ar fi creat Margarita pentru cântăreața Peggy Margaret Lee, în anul 1948.

Cocktail Margarita – ingrediente:

  • 50 de mililitri de tequila;
  • 15 mililitri de triplu sec;
  • 30 de mililitri de suc de lime;
  • 60 de grame de gheață pisată;
  • sare sau zahăr pentru marginea paharului;
  • o felie de lămâie pentru decor.

Cocktail Margarita – mod de preparare:

Adaugă toate ingredientele într-un shaker cu gheață și amestecă bine. Pe marginea paharului de cocktail, răcit înainte, pune sare sau zahăr. Toarnă conținutul în pahar, cu gheață și decorează cu felia de lămâie.

Tequila Sunrise

Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/benjaminnussbaum/2411086102

Acest cocktail a fost servit prima dată în barul hotelului Arizona Biltmore, dar a devenit faimos datorită unui hit al trupei Eagle și a unui celebru film, ambele denumite Tequila Sunrise.

Cocktail Tequila Sunrise – ingrediente

  • 60 ml tequila
  • 120 ml suc proaspăt de portocale
  • 30 ml Grenadine

Cocktail Tequila Sunrise – mod de preparare

Umple pe jumătate un pahar înalt cu gheață. Toarnă tequila și sucul de portocale. Adaugă repede siropul de rodii lăsându-l să se prelingă în pahar de-a lungul unei lingurițe, astfel încât să se ducă în fundul paharului. Treptat, sucul de rodii va începe să devină vizibil, amestecându-se cu restul ingredientelor.

Cocktail Ridley

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/qTZ0RQWHPZg

Acest cocktail parfumat a fost creat în anul 1960, la hotelul Dukes din Londra.

Cocktail Ridley – Ingrediente

  • 50 ml tequila ( recomandată este El Jimador Tequila)
  • 50 ml gin
  • 1 linguriță  lichior Galliano

Cocktail Ridley – mod de preparare

Pune toate ingredientele împreună cu 4 cuburi de gheață într-un pahar și amestecă bine. Adaugă conținutul într-un pahar de cocktail ( cel mai potrivit este paharul Margarita) și decorează cu gheață pisată și lime.

Aceste cocktailuri sunt nelipsite din barurile lumii, fiind și foarte ușor de preparat. În final, îți vom spune care este diferența dintre mezcal și tequila.

Ce este mezcal?

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/mp_Cje7wQBQ

Mezcal este denumirea generică a unei băuturi făcute din plante de agave, după aceleași principii ca ale tequilei. Se poate spună că tequila este un sortiment de mezcal, însă metoda de producție și soiurile de agave diferă. Tequila se face doar din agavă albastră cu prioritate din zona Jalisco, Mexic. Mezcal, în schimb, se poate face din 28 de varietăți de agave și se produce în orașul Oaxaca, dar și în statele Guerrero, Durango sau San Luis Potosi.

Gustul de mezcal este aromat și intens și diferă de gustul tequilei, fiind mai dulce și cu un gust mai bogat.

O altă deosebire dintre cele două băuturi constă în prezența viermelui din sticlă. Pentru aromatizarea băuturii mezcal se introduce în sticlă, la îmbuteliere, un vierme uscat denumit gusano, care, de regulă, este o larvă a plantei agavă.

Așadar, o băutură celebră, nelipsită de la petreceri este oricând binevenită în casa ta. Intră pe site-ul nostru și alege-ți sortimentul preferat din selecția făcută.Sursa: Ghidul cocteilurilor celebre si povestile lor”, Colectia Gastronomica, Editia a X-a, revizuita, paginile: 130, 135, 138, 139”

Un gand despre “Totul despre tequila

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *