WHISKY VS. COGNAC

DOUĂ DINTRE CELE MAI CUNOSCUTE BĂUTURI DIN LUME, CU ISTORII BOGATE AMÂNDOUĂ. WHISKY-UL (SINGLE MALT) ȘI COGNACUL AU EVOLUAT ÎN MODURI DIFERITE PE PARCURSUL ANILOR.

În egală măsură, ambele au cunoscut niveluri oscilante de statut și popularitate de-a lungul mai multor secole, începând ca un produs accesibil, devenind „premium”, apoi din nou accesibil, din nou „premium”, și tot așa.

Totuși, în ultima vreme aceste două băuturi extrem de iubite s-au „așezat” oarecum în piață, fiecare cunoscând foarte bine rolul lor. Cognacul s-a stabilit, în cea mai mare parte, ca un produs de lux, de înaltă calitate, în timp ce single malt-ul a tot crescut în ultimele sute de ani, pentru a deveni, în acest moment, o băutură care se întinde pe întreaga lungime și lățime a spectrului economic – fiind dintr-o dată „elixirul” tuturor și „reîmprospătarea” celor bogați.

Acest lucru a dus la dezvoltarea unor preconcepții interesante, răspândite și adesea incorecte despre cele două băuturi și relația dintre ele. Așadar, să o luam cu începutul: Cognac vs. Whisky.

PRODUCEREA

Diferența principală este una de bază: whisky-ul este produs din cereale, cognac-ul este produs din struguri. Apoi, regulile intră în vigoare - cognacul este produs după reguli mai stricte și este mai „controlat” comparativ cu whisky-ul Scotch single malt.

Totuși, atât whisky-ul, cât și cognac-ul sunt distilate în recipiente de cupru, iar după distilare amândouă sunt „date” spre îmbătrânire în butoaie de stejar. Tipul de butoaie folosite diferă considerabil: coniacul, în condiții legale, trebuie să fie îmbătrânit în butoaie de stejar (cel mai frecvent Tronçais) care nu au „îmbătrânit” anterior o băutură diferită, iar acest proces se petrecere timp de cel puțin doi ani.

Asta înseamnă că orice aromă și nuanță a băuturii finale provine din lemnul însuși, fără nicio altă influență. Pe de altă parte, whisky-ul trebuie îmbătrânit în „butoaie tradiționale de stejar”, oferindu-i mai multă libertate atunci când vine vorba de influențele butoiului. Poate fi folosit orice fel de butoi, de la butoiul de stejar „virgin”, butoaie folosite anterior pentru bourbon, până la butoaiele „ex-sherry”.

O ultimă divergență a producerii între aceste două băuturi ar putea fi „paradisul” - un cuvânt folosit exclusiv în relația cu cognacul. Paradisul se referă la stadiul final de îmbătrânire prin care ar putea trece un cognac. Pivnițele Paradis găzduiesc cele mai vechi butoaie, în care (deseori) cele mai vechi băuturi vor fi decantate pentru maturizarea lor finală.

Butoaiele Paradis sunt atât de vechi încât au lăsat zero activitate în lemn în sine, astfel îmbătrânirea devine destul de neutră. De aici, butoaiele ar putea fi decantate în bonbonne - sticle mari de sticlă - pentru a fi utilizate în cele mai bune amestecuri ale casei, după cum este necesar.

GUSTUL

Gustul acestor două băuturi prezintă asemănări, deși ele în esență sunt băuturi complet diferite. Totuși, sunt ușor de recunoscut. Atfel, originile fructate ale cognacului îi oferă băuturii o bază ceva mai blândă și mai suculentă, care cu siguranță atrage fanii whisky-urilor fructate. În același timp, impactul maturizării băuturii cu ajutorul butoaielor din stejar francez contribuie adesea la un profil ușor lemnos și picant, lucru ce, din nou, poate atrage pasionații de whisky.

Whisky-ul are, pe de altă parte, ceva mai multă flexibilitate în ceea ce privește metodele de producție. Aromele fumurii din whisky-ul scotch single malt provin cel mai frecvent din fumul de turbă, care este folosit de unele distilerii pentru uscarea orzului la sfârșitul procesului de malțare. Alte whisky-uri ar putea beneficia de o perioadă de îmbătrânire într-un butoi care a depozitat anterior un alt tip de whisky, oferind astfel o aromă de fum.

CLIMATUL

Casele de coniac folosesc diferite tipuri de pivniță pentru a-și îmbătrâni băutura în moduri diferite, manipulând umiditatea depozitelor lor pentru a atinge caracteristicile dorite în procesul de maturare; pivnițe umede pentru a crea un profil de aromă mai moale, mai subtil, pivnițe uscate pentru a maximiza interacțiunea băuturii cu lemnul și pentru a crea un caracter vibrant, picant.

Există un element al acestei manipulări climatice care se regăsește și în whisky. Whisky-ul Scotch, de exemplu, poate face față perioadelor lungi de maturizare: climatul răcoros al Scoției înseamnă că, interacțiunea cu lemnul tinde să fie consecventă și la un ritm rezonabil, astfel că este puțin probabil să copleșească caracterul inerent al băuturii.

PROVENIENȚĂ

Proveniența - într-adevăr este la fel de importantă în ceea ce privește cognacul la fel ca în cazul whisky-ului. Un lucru adevărat este că proveniența poate fi ceva pe care distilatorii de whisky aleg să se concentreze și care îi poate interesa pe consumatori, dar în cazul provenienței cognacului lucrurile stau diferit: acest lucru este aplicat prin lege.

Distileriile de whisky obțin orzul pentru producție de oriunde doresc. De exemplu, distileria indiană Amrut se mândrește cu creșterea propriului lor orz, dar și cu utilizarea orzului afumat și neafumat din Scoția pentru a crea arome particulare în sortimentele lor.

Pe de altă parte, casele de coniac trebuie să îți obțină strugurii din regiunea Cognac din Franța.

CUM TREBUIE BĂUTE

În timp ce whisky-ul a putut dezvolta o anumită cultură în ceea ce privește consumul acestuia, modernizarea cognacului în ultimii ani înseamnă că, cocktailurile pe bază de cognac sunt foarte greu de creat și orice tip de amestecare a acestuia este aproape imbosibilă.

Totuși, răspunsul la întrebarea „Cum ar trebui savurat un whisky/cognac?” este simplu: exact așa cum îți place!