Vin spumant Luc Belaire Rose + 2 Pahare, 0.75L, 12.5% alc., Franta
Luc Belaire este unul dintre brandurile de vin spumant pe care vrei să le ai în colecția ta sau cel puțin ai vrea să le guști cel puțin o dată în viață.
Luc Belaire nu este chiar un brand nou, având o tradiție de peste un secol, compania fiind înființată în 1898, ajungând astăzi la cea de-a șasea generație de vinificatori, care au preluat know how-ul generațiilor anterioare și l-au îmbunătățit.
Belaire Rose este produsul care a propulsat pur și simplu brandul, devenind în scurt timp una dintre cele mai consumate vinuri spumante din Statele Unite ale Americii.
Acesta este produsul care a dat naștere unei povești uimitoare, care încă se scrie și care a izvorât din Provence, una dintre regiunile franceze renumite pentru vinul roșu.
Ulterior, în portofoliul Luc Belaire a apărut Belaire Luxe și Belaire Brut Gold. Și acestea au reușit să se impună destul de repede pe piață, însă noi considerăm că vinul spumant Luc Belaire Fantome Rose este special.
De ce? Acesta are, pe lângă gustul perfect și o etichetă care iese în evidență. Prin apăsarea unui buton devine electroluminiscentă.
Cu această caracteristică, Luc Belaire Fantome Rose este vinul spumant perfect pentru petreceri.
- Concentratie Alcool
- 12.5%
- Tara de origine
- Franta
- Tip
- spumant
- Producator
- Luc Belaire
- Categorie
- Vin
- Volum
- 0.75L
- Brand
- Luc Belaire
Recenzii Produs / Q&A
-
Recenzii (0)
-
Întrebări și Răspunsuri (0)
-
Cele mai recente
@CUSTOMER_NAME@
@AUTHOR_PROFILE@ @COMMENT_ISO_COUNTRY@ @VERIFY_PURCHASE@@COMMENT_TITLE@
@COMMENT_COMMENT@