Recomandari bauturi

Recomandari bauturi

Băuturile alcoolice reprezintă o poveste! Sunt povestea ingredientelor care o compun (zaharurile din fructe, fructe de pădure, cereale și alte ingrediente precum seve de plante, miere etc.). Acestea sunt lucrurile care stau la baza unei băuturi. Mai departe, totul depinde de combinații, măiestria producătorului și inventivitatea acestuia.

Dar cum poți să faci cea mai potrivită alegere atunci când ai la dispoziție atât de multe sortimente de băuturi? De exemplu, pentru fiecare ocazie există câte o băutură care merită încercată.

Astfel, dacă ești în căutarea unei băuturi tari, care are o concentrație mare de alcool și care se potrivește serilor alături de prieteni, noi îți recomandăm o băutură din gama spirtoaselor (whiskey, vodcă, coniac, tequila și lista poate continua). Aceste băuturi sunt obținute prin fermentarea unei forme de zahăr în etanol și CO2. De asemenea, sunt distilate și au o concentrație mai mare de alcool. Minimul este de 15%, dar poate ajunge la o concentrație de 80 sau chiar 90%.

Dacă îți plac fructele, în special strugurii și dorești o băutură care să aibă gustul acestora, te sfătuim să alegi un vin bun. Vinul este cea mai veche și plăcută băutură alcoolică din lume, având în spate o istorie de 7000 de ani. Cu un gust excelent, cu un miros îmbietor și cu o mulțime de beneficii, vinurile rămân în memoria oamenilor transmițând rafinament și eleganță.

Dacă îți dorești o băutură acidulată, care se potrivește perfect pentru evenimentele speciale din viața ta, noi îți recomandăm șampania sau vinul spumant. Fiecare dintre aceste două băuturi au caracteristici diferite, dar fiecare te va încânta și îți va oferi senzații unice.

Dacă îți dorești să simți  vibrația unei anumite țări, îți recomandăm băuturile tradiționale. Acestea reprezintă o ocazie inedită de a face cunoștință cu spiritul, obiceiurile și cultura unui popor.

Dacă ești șofer sau pur și simplu preferi băuturile non-alcoolice, ți-am pregătit o gamă variată de siropuri, energizante și sucuri.

Dacă visezi la o băutură de mult timp, însă îți dorești mai întâi să o deguști și apoi să o comanzi, băuturile alcoolice în miniatură sunt soluția optimă. Acestea sunt  inspirate din băuturile celor mai mari branduri și gustul lor sigur te va face să iei decizia potrivită.

Cocktailurile sau...să fim mai exacți...siropurile de cocktail, pot fi alese dacă îți plac combinațiile de gusturi. Un cocktail este o băutură amestecată, care conține unul sau mai multe tipuri de alcool și arome: unul sau mai multe tipuri de lichioruri, sucuri de fructe, sosuri și condimente.

Orice îți dorești, Alcool Discount îți pune la dispoziție. Site-ul nostru este un Univers al băuturilor online.

Have a nice drink!

Subcategorii

Carduri CADOU

Ofera un CADOU special celor dragi - Cardul CADOU de la Alcool Discount! Lasa-i pe ei sa aleaga ce anume isi doresc, in functie de bugetul tau!

Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=0H-losZ2omQ

Alege cadoul perfect pe care să îl dăruiești❗

 

Cu toții ne-am bucura să ne putem alege cadoul, așa că te sfătuim să oferi un CARD CADOU. Astfel, cel ce îl primește poate alege orice din site-ul nostru.

 

Tot ce trebuie să faci este...

 

->Să achiziționezi cardul virtual de pe site-ul AlcoolDiscount.ro. ❗️Atenție: Plata nu se poate face în sistem ramburs sau cu ridicare din magazin, ci DOAR cu plata card.

 

->Odată ce plata este acceptată, vei primi e-mail cu codul de voucher aferent valorii cardului cumpărat, un COD UNIC, ce va putea fi folosit o singură dată.

!Se poate folosi UN SINGUR CARD CADOU per comanda. Pentru a putea fi aplicat CARDUL CADOU suma comenzii la care este aplicat trebuie sa fie cel putin egala cu suma inscrisa pe CARDUL CADOU.

De asemenea, suma inscrisa pe cardul cadou trebuie utilizata integral, aceasta nu se reporteaza.

 

->Dacă vrei să trimiți un e-mail personalizat cu codul de voucher, îl vei găsi în contul tău, în secțiunea VOUCHERE ACTIVE și vei putea completa adresa de e-mail a persoanei căreia vrei să i-l dăruiești în secțiunea TRIMITE UNUI PRIETEN.

 

->Cardul virtual poate fi utilizat de persoana care-l primește pentru orice comandă pe site-ul AlcoolDiscount.ro, cu logare în cont, în timp de 30 de zile.

 

ATENȚIE❗ Pentru a vedea Voucherul în secțiunea de Vouchere Active, trebuie să fii logat în contul de client cu user și parolă.

 

Alege să cumperi în siguranță. Alege să cumperi și să dăruiești ONLINE!

Non-alcoolice

Gama de bauturi non-alcoolice de pe Alcool Discount este destinata tuturor oamenilor care vor sa consume bauturi simple cum sunt apa, siropul, energizantul sau sucurile.

Alege din magazinul nostru bauturile non alcoolice de care ai nevoie pentru momentele de relaxare. Pregateste-ti un cocktail non alcoolic cu siropurile de pe site-ul nostru si improspateaza-ti starea de spirit cu energizantele si bauturile pe baza de cafea disponibile. 

Toate produsele din site-ul alcooldiscount.ro au preturi accesibile Bucura-te de noua gama de bauturi fara alcool alaturi de prietenii tai si de persoanele dragi!

Miniaturi

Alcool Discount îți pune la dispoziție o gamă întreagă și variată de băuturi alcoolice în miniatură, atent selecționate, inspirate din băuturile celor mai mari branduri.

Miniaturile sunt potrivite pentru momentele când vrei să deguști un anumit tip de băutură, iar apoi să te decizi dacă îți este potrivit sau nu. De asemenea, miniaturile pot fi luate în calcul și atunci când vrei să oferi mărturii la o nuntă sau cadouri pentru cei dragi. O colecție de miniaturi care imită la scară mai mică designul unei sticle de băutură alcoolică celebră este extrem de chic și modernă. Această poate fi așezată într-un anumit context, în locuința ta, aducând un plus de modernitate și bun gust.

Pentru colecționari și pasionați, miniaturile reprezintă un mush have pentru că pot conține băuturi unice, de la branduri rare sau foarte scumpe.

Jack Daniels, Vodka Stalinskaya, Whisky BallantinesChivas Regal sau Johnnie Walker sunt doar câteva dintre brandurile care pot fi găsite sub formă de miniaturi pe Alcool Discount. 

Cocktail

Un cocktail este o bautura amestecata care contine unul sau mai multe tipuri de alcool si arome, unul sau mai multe tipuri de lichioruri, sucuri de fructe, sosuri si condimente.

Cocktailurile au devenit populare in inteaga lume datorita mixurilor delicioase dintre bauturi.

Bauturile folosite in cocktail au devenit elementul de baza ale acestora. Cele mai multe cocktailuri sau long drinks au cel putin o bautura spirtoasa la baza. Taria acesteia este domolita de sucuri. Cel mai des folosite sunt spirtoasele incolore, precum votca, ginul, tequila sau romul alb, dar si cele colorate cum sunt whisky-ul, brandy-ul sau romul negru.

Adesea, si lichiorurile sunt folosite in prepararea cocktailurilor datorita savorii pe care acestea o ofera.  Pot fi folosite lichioruri de cafea, de ciocolata, lichiorurile de fructe, dar si bitterul.

Si din vin se pot prepara cocktailuri. Vermutul este un ingredient de baza pentru numeroase bauturi, dar si vinul spumant precum sampania sau Prosseco.

Pe alcooldiscount.ro gasesti bauturi perfecte pentru a fi folosite in cocktailuri. Acestea sunt celebre international, iar pe site-ul nostru le gasesti la preturi avantajoase: Jagermeister, Martini, Absinth, Aperol, Cinzano sau Campari. Incearca-le si tu!

Pachete bauturi

Cunoașteți o poveste în care băutura, cafeaua, ciocolata și ceaiul se întrunesc? Ei bine, dacă nu, vă facem noi cunoscută o astfel de poveste: pachetele de pe Alcool Discount. 

La Alcool Discount, credem că fiecare zi merită sărbătorită. De aceea, am pregătit pachete unice la prețuri accesibile, căci vrem să oferim o lume de senzații gustative interesante, combinând aromele palpitante ale băuturii preferate cu gustul încântător al cafelei, la care adăugăm notele îmbietoare ale ciocolatei. Contrastul? Îl oferim cu emanația plantelor naturale pe care le oferă ceaiul. 

De asemenea, am pregătit și pachete a câte 5 sticle de băuturi de cea mai bună calitate (vin, tequila, rom, lichior, gin, aperitiv, whisky, șampanie) la prețuri de nerefuzat. Deci nu va mai trebui să îți faci griji că nu îți vor ajunge băuturile la petrecerea organizată, căci noi am selectat băuturile care vor completa cu adevărat distracția.

Pachetele pregătite de noi sunt o idee inedită de cadou, mai ales dacă vrei să produci o impresie puternică asupra celui ce va primi darul. Fără îndoială, orice persoană iubește vinul și ciocolata. Sau poate lichiorul și cafeaua. Sau, cine știe, ceaiul și whisky-ul? Pentru a găsi echilibrul potrivit, trebuie să alegi unul dintre pachetele pregătite cu grijă și cu dragoste de Alcool Discount. Îți garantăm calitatea, originalitatea, dar și distracția la petrecere! Deci, ce pachet îți încântă simțurile?

Bauturi nunti - evenimente

Cauți inspirație pentru băuturile de nuntă? Echipa Alcool Discount a adunat idei de băuturi de nuntă pe care invitații dumneavoastră le vor adora. Între vinuri spumante, whisky-uri și tequila, există idei pentru orice fel de nuntă. Bonus: Majoritatea acestor băuturi au prețuri accesibile, astfel încât să le poți alege și pentru alte evenimente importante din viața ta. Găsiți aici preferatele noastre, deci nu ezitați să experimentați arome și gusturi...noi!

Pentru majoritatea cuplurilor, nunta nu este completă fără un meniu de băuturi spectaculoase. După ceremonia de nuntă vine momentul petrecerii, deci ora băuturilor! Este momentul mult așteptat al petrecăreților, în timp ce proaspeții căsătoriți împărtășesc clipe de fericire. Tocmai de aceea, transmite-le invitaților puțin din personalitatea voastră printr-un mod creativ și delicios!

Și pentru că noi, echipa Alcool Discount dorim ca ziua ta cea mare să fie perfectă, îți sugerăm ca, în meniul de băuturi, pe lângă denumirea lor, să apară și personalizarea voastră. Credem că una dintre cele mai bune modalități de a face aceste băuturi proprii este denumirea lor creativă. Așadar, alege numele unei călătorii memorabile, inițialele voastre sau, de ce nu, băutura miresei sau a mirelui.

Ești gata să descoperi cele mai potrivite băuturi pentru nunta ta? Surprinde-ți invitații și nunta va fi spectaculoasă!

Bauturi Zile nastere - Aniversari

Cadourile pot fi pline de obstacole. Hainele nu se potrivesc, arta ta preferată nu este întotdeauna pe gustul altcuiva, cărțile nu sunt întotdeauna cea mai inspirată alegere. Dar înainte de a vă îndrepta către vechiul traseu de carduri-cadou și cravate, noi, echipa Alcool Discount, vă sugerăm cadouri speciale pentru zile de naștere/ aniversări speciale

Am adunat câteva dintre cele mai bune sticle pentru cadouri, pentru ca voi să eliminați stresul cumpărării de daruri pentru cei dragi. 

Vă asigurăm că băuturile vor fi apreciate indiferent dacă beneficiarul are nevoie de o sticlă nouă pentru dulapul lui de băuturi, dacă dorește să încerce noi arome pentru ocazii speciale. Pentru a nu lăsa pe nimeni fără cadouri pentru zile de naștere/ aniversare, am selectat atât băuturi extrem de accesibile, cât și băuturi premiate sau de colecție, astfel încât să aveți opțiuni indiferent de bugetul dumneavoastră.

Băuturile sunt modalitatea perfectă de a aduce un zâmbet larg pe fața beneficiarilor!

Vinuri Barros

Barros Porto, înființată la începutul secolului, este una dintre cele mai prestigioase companii de vin de Porto. Totul a început în 1913, când Manoel de Almeida a început să creeze vinuri de înaltă calitate, maturate în butoaie din lemn de stejar.

Vinurile Barros Porto sunt o confirmare a talentului portughez. Aceste vinuri cunoscute la nivel mondial exprimă un talent portughez, sporit de experiență și cunoștințe. Au fost create la începutul secolului al XX-lea și au devenit în scurt timp un brand de referință pentru consumatorii de vin de Porto. 

Strugurii pentru vinurile Barros Porto provin din podgoriile Quinta de S.Luíz, situate în regiunea Douro. Aceste podgorii sunt considerate a fi una dintre cele mai reprezentative podgorii din regiunea Douro. Pe lângă vinurile de Porto, Barros a activat recent și ca producător de vinuri DOC Douro, produse din soiuri de struguri tipic portugheze, cum ar fi Touriga Nacional, Tinta Barocca, Arinto și Gouveio. 

„Barros traduce caracterul portughez în vin, combinând tradiția, autenticitatea și valorile moderne.”

Bauturi traditionale turcesti Yeni Raki

Alege bauturile traditionale turcesti Yeni Raki si descopera Turcia! Acum ai o gama variata de Yeni Raki si Tekirdag!

Roche Mazet - Vinul numarul 1 in Franta

Alege Roche Mazet - Vinul numarul 1 in Franta, vinul numarul 1 in Franta! Pentru ocazii speciale, cumpara un vin cu totul deosebit!

Bauturi picnic

Un picnic nu este chiar picnic dacă nu aveți băuturi portabile pentru a savura în timp ce vă relaxați la soare. În funcție de ocazie și de ceea ce faceți – grătar sau gustări reci – este important să știți că băuturile care însoțesc mâncarea nu sunt o opțiune, ci o necesitate. Ele fac picnicul mai interesant, dând chiar savoare mâncării.

Nu petreceți prea mult timp gândindu-vă la ce băuturi să luați cu voi la picnic, căci de acest aspect s-a ocupat deja echipa Alcool Discount! Ne-am gândit la toate, așa că inspirați-vă din băuturile noastre și veți fi în aer liber cu o companie excelentă!

Nu uitați! Băuturile vor fi întotdeauna cei mai buni tovarăși de picnic! Vorbim de ape, cocktailuri, beri, aperitive. Sunteți gata să le pregătiți, să le împachetați și să vă bucurați de ele?

La voi cum arată o zi de picnic?

Bauturi Romania

Sarbatoreste si tu romaneste, cu o bautura de exceptie, fabricata in Romania!

Bauturi Spania

Descopera bauturile din Spania!

Bauturi Germania

Descopera bauturile din Germania!

Bauturi Englezesti

Descopera bauturile englezesti!